Cosmarul
Era spre dimineata cand m-am trezit speriata de senzatia dureros de persistenta ca nu mai esti. Am inceput sa te caut, cu mainile in jur. Aproape plangand si fara sens loveam peretele, atingeam cu palma cearceaful, dar chiar nu erai…erau doar perne. Doar perne si parca eu trezita pe o bucata de gheata plutitoare intr-un ocean rece si imens, iar departe, din ce in ce mai departe conturul formei tale atat de dragi si cunoscute. Apoi s-a intamplat: intr-o clipa de constienta mi-am amintit: te lasasem la incarcat aseara.
Ma las despovarata pe pernele ravasite…oceanul rece a disparut, mainile s-au linistit, ramane doar siguranta ca in curand, am sa-ti aud glasul trezindu-ma.
