…sa fie anatema!

“Nestiinta nu e inocenta, ci pacat”

Si predispusi sunt cei care nu deschid ciresele ci le mananca fara ezitare, desi banuiesc ca au viermi…

azi am fost total luata prin surprindere si rare sunt momentele in care nu stiu cum sa reactionez (chiar daca o fac total pe langa uneori), dar s-a intamplat intr-o situatie banala…sa vezi cum:

intrasem intr-un magazin sa cumpar o rama, sau cel putin sa vad una care sa nu se incadreze in categoria kitch si cand m-am uitat la vanzator imi zambea ca si cum m-ar cunoaste…citeam pe zambetul lui un fel de strengareala, siguranta cat incape si revelatie ca si atunci cand recunosti pe cineva dupa momentul penibil de a nu sti de unde sa-l scoti…doar ca la el n-a fost momentul ala. el imi zambea din start ca si cum m-ar cunoaste…e debusolant. mai ales ca tu nu l-ai vazut niciodata…

poate ca mi-a citit blogul si m-a recunoascut chiar daca nu aveam noii dinti pusi (vezi poza de la sighisoara) sau m-a vazut la televizor, desi nu aveam machiaj…in fine, am ajuns la concluzia: cand zambesti unui necunoscut zambeste-i ca si cum nu l-ai cunoaste. o sa-l scapi de multe intrebari.

prima si ultima in cetatea Tg Mures, a doua pe o ploaie marunta in Brasov, si prima de jos cu noii mei dinti irezistibil in Sighisoara :D 

azi a fost o zi buna, chiar daca n-am prins tramvaiul nou achizitionat de primarie, si am mers aproape degeaba undeva, si n-am gasit pe cine cautam, si e a doua oara cand scriu despre “azi”, pentru ca nu s-a salvat mai devreme, si chiar daca am cutreierat mult sa gasesc susan, azi am umblat desculta in curtea facultatii, pana profesorul mi-a zis ca nu ne tine mult la curs si am mers, azi m-am umplut de praf in atelier si am ras de nisipurile mele colorate care nu se lipesc cum vreau, azi am gasit susan, si am ascultat muzica la casetofonul vechi ce mai are o singura intensitate la volum…si dimineata totul era verde de tot pentru ca plouase ieri…si azi am desprins cornuletele cu gem din tava si le-am invartit in zahar praf, si azi am senzatia ca inca mai ploua…

La gradina zoo nu mai sunt maimute. Acum scriu despre zoo de-adevaratelea…nu mai sunt maimute galagioase care te ignora. e gol…exista multi porumbei, rate, gaste, cai si un pitbull intr-o cusca, deci cam tot ce vezi in gradina bunicii care are pitbull.

Ce nu-mi mai aminteam e pasarea Emu, care se plimba, in acelasi tarc cu oile, de-a lungul gardului…pleca, venea, pleca, venea, ma mir ca picioarele-i subtiri o sustineau cu atata mecanizare, dar parca punea la cale marea evadare…

Ce mi-a placut e vulturul plesuv…cum sa nu-ti placa atitudinea lui plictisista si spatele impunator pe care ti-l arata?? cu el nu m-am mai simtit la zoo.

Cei mai fericiti de noi au fost cobaii…adunati toti la gardulet pareau mult prea multi, dar tinand cont ca au gene comune cu soarecii probabil erau prea putini…

Paunii nu si-au desfacut aripile. Ursii n-au ridicat capul. Porumbeii erau in custile cu iepuri, gaini, pauni -un fel de laitmotiv. Iar intrarea n-a fost scumpa…

ce copii suntem cand spunem lucruri soft de genul “nu  ne-am suprapus”, “am fost in contratimp” de parca cel de langa noi o sa simta mai putin din acuzatia ce i-o aduci: nu ma cunosti, nu stii de ce am nevoie si ma vrei doar cand ti-e tie bine.

ce copii suntem cand reprosam lucruri ce nu se mai pot schimba, chiar daca stim ca daca celalalt ar fi stiut dinainte ar fi facut altfel doar ca sa-mi fie bine…

ce copii suntem cand nu ridicam telefonul ca nu cumva sa para lucrurile mai linistite decat vrea furtuna din tine sa creada.

ce copii suntem cand spunem cu voce tare ca nu am chef de celalalt…ce copii suntem cand spunem cu voce inceata ceva ce stim ca va durea. pare mai miselesc in soapta, nu?

 oare copilaria sa fie atat de meschina?

“Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată” (Matei 24:2)

“Poarta Oilor era locul prin care timp de veacuri fuseseră conduse animalele pentru jertfă în cetatea Ierusalimului” (Tragedia Veacului- E.G.W)

mi-am imaginat zilele trecute că ruinele Porţii oilor, din vechiul Ierusalim au forma de cruce. De fapt poarta oilor nu mai exista pentru că Cineva, s-a dat jertfă pe sine Însuşi, pe cruce. Lăsând la o parte prabuşirea Ierusalimului, simbol al necredinţei, împlinitor de profeţie.

Deci Poarta oilor trebuie să se fi dărâmat aşa. Căzută, Poarta oilor stă în formă de cruce.